Rapid Steaua, scor 1-3, în prima etapă a Ligii I. Campioana începe cu dreptul noul sezon

Rapid Steaua, scor 1-3, în prima etapă a Ligii I. Campioana începe cu dreptul noul sezon
Publicat: 27/07/2014, 00:24
Actualizat: 08/01/2020, 20:47

Rapid Steaua, LIVE, sâmbătă seară, de la ora 21:00, în prima etapă a Ligii I. Conducerea clubului giuleștean a comercializat, la fel ca pentru partida din optimile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast, doar 3.000 de bilete, condiție pe care și-a asumat-o pentru a putea primi de la Jandarmeria Română acceptul de organizare pe arena proprie a partidei cu Steaua.

Meciul Rapid – Steaua a fost transmis live de Look TV, începând cu ora 21:00.

Prețurile biletelor au fost următoarele: tribuna a II-a – 30 de lei; tribuna I – 40 de lei; tribuna 0 – 100 de lei și tribuna oficială – 150 de lei.

Tichetele pot fi achiziționate online prin intermediul site-ului www.eventim.ro și începând de vineri de la casele de bilete ale Stadionului Giulești care vor fi deschise după următorul program: vineri 12.00 – 20.00 și sâmbătă 12.00 – 21.00.

RAPID STEAUA LIVE SCORE:

Meciul s-a încheiat la scorul de 3 la 1 pentru Steaua.

Minutul 72. Prepeliță i-a pasat cu câlcăiul lui Chipciu care a tras din interiorul careului. Bornescu scapă mingea în poartă și scorul devine1-3.

Minutul 66. Steaua înscrie și conduce cu 2-1. A marcat Adrian Popa.

Scorul la pauză este 1-1.

Minutul 28. Keșeru a egalat după ce Adi Popa a trecut de Bornescu și a pasat ideal în careul mic. Este1-1.

Minutul 23. Rapid a înscris. Este 1-0 pentru echipa din Giulești.Ciolacu a șutat în Szukala. Mingea a fost respinsă în față, dar Pancu a urmărit și introdus în poartă.

Rapid Steaua, LIVE. Argăseală: „Nu știu câți suporteri vom avea la meci, dar ar trebui să primim 400 de bilete”

Președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că suporterii campioanei României ar trebui să primească 400 de bilete pentru meciul cu Rapid, din prima etapă a Ligii I.

„Deocamdată nu știu câți suporteri steliști vor fi în Giulești. În mod normal, ar trebui să ne pună la dispoziție cele 400 de locuri, însă acolo sunt probleme de infrastructură și nu știm câte locuri vor fi puse la dispoziția noastră”, a spus Argăseală.

Rapid Steaua,LIVE.Echipele probabile

Rapid (4-4-2): Bornescu – Țânc, Lung, Iacob, M. Stoica – Al. Coman, Săndulescu, Păun, Sălagea – Ciolacu, Pancu
Antrenor: Ionel Ganea

Steaua (4-2-3-1): Arlauskis – Râpă, Varela, Szukala, Latovlevici – Prepeliță, Sânmărtean – Chipciu, N. Stanciu, Tănase – Keșeru (Iancu)
Antrenor: Constantin Gâlcă

Rapid Steaua,LIVE. Arbitru norocos pentru ambele echipe

Partida va fi arbitrată Alexandru Tudor, care va fi ajutat de Valentin Avram și Mircea Orbuleț. Brigada poate fi considerată norocoasă pentru ambele formații, transmite Gsp.ro.

Rapid a pierdut doar două partide pe teren propriu cu Tudor la centru, în rest 13 victorii și 4 remize.

De partea cealaltă, Steaua a fost condusa de 21 de ori la centru, în deplasare, de arbitru cu cele mai multe meciuri în Liga 1, palmares 9 victorii, 7 remize, 5 înfrîngeri.

Rapid Steaua. Campioana are un nou medic

FC Steaua a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că noul medic al echipei va fi Flavian Arămitu, care îl înlocuiește pe Radu Paligora, plecat la Al Hilal.

Flavian Arămitu s-a născut la București, în 23 iunie 1983 și a studiat Medicina la Universitatea de Medicinș și Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, pe care a absolvit-o în 2010, cu nota 10. De asemenea, s-a înscris la un Master în Management Sanitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, pe care l-a încheiat tot cu nota 10, iar din 2012 a obținut diploma de medic specialist.

El a participat la mai mult congrese de medicina, printre care se numără, strict legat de sport, Conferința Naționala a Medicilor din Liga 1 si Liga a 2-a (2011), Primul Seminar de Noutăți Medicale în Fotbal, organizat de Federația de Fotbal din Emiratele Arabe Unite și Centrul Medical si de Cercetare al FIFA (2014) și Cursul de Imagistică prin Rezonanță Magnetică și Ecografie în Patologia Umărului (2014 – România). La nivel de club de fotbal, a mai activat la Astra Ploiesti (2009-2010), FC Vaslui (2010-2013) și Al Shaab (2013).

Rapid Steaua. Clubul din Giulești are un nou acționar principal

Omul de afaceri basarabean Valerii Moraru a devenit, sâmbătă, acționarul majoritar al FC Rapid, preluând 75 la sută dintre acțiunile deținute de cei patru suporteri, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul clubului giuleștean.

Fanii primiseră 80 la sută din acțiunile clubului de la Adrian Zamfir și i-au cesionat lui Valerii Moraru doar 75 la sută.

„Suporterii acționari nu au dorit să cedeze toate cele 80 la sută din acțiuni, păstrându-și trei dintre ei câte 1 la sută, iar unul 2 la sută. Motivul invocat de aceștia este că doresc să poată convoca în cazuri extreme Adunarea Generală a clubului și pentru a putea lua cunoștință despre deciziile importante pe care le va lua în perioada următoare Valerii Moraru. Cei patru suporteri s-au obligat printr-un contract să cedeze și cele 5 la sută din acțiuni către Moraru în momentul în care clubul va ieși din insolvență”, au declarat sursele citate.

Avocații lui Valerii Moraru au notificat deja administratorul judiciar și au solicitat înscrierea omului de afaceri basarabean în registrul intern al acționarilor SC FC Rapid SA.

Adrian Zamfir controlează 20 la sută: 15 la sută prin soția sa, Natalia Zamfir, și prin doi apropiați câte 2 și 3 la sută. Conform surselor citate, Zamfir negociază în continuare și cedarea celor 20 de procente către Valerii Moraru, dar îi solicită acestuia mai multe garanții privind investițiile ulterioare în gruparea giuleșteană.

Valerii Moraru, proprietar al companiilor Azuga Waters și Perla Covasnei, a promis că va investi la semnarea contractului suma de 550.000 de euro pentru cheltuielile urgente ale clubului.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...